Concluzii depuse la Curtea de Apel Bucureşti



CONCLUZII,

formulate de reclamantul Brăbete Teeru Valeriu în dos. nr. 670/3/CA/2010, al Tribunalului Bucureşti

Solicit ca prin decizia pe care o veţi da, să obligaţi pârâtele SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE (TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ) şi SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI), să de-a curs cererii mele legitime de a mediatiza (ştiri, informaţii etc., a prezenta prin mass-media; a face cunoscut; a comunica.), posibiliatatea cetăţenilor, conform principiilor democratice, să contribuie în mod real la elaborarea CONSTITUŢIEI.

Solicit, în baza art. 242 pct. (2), judecarea în lipsă a cauzei.

Dacă pârâtele sau instanţa invocă excepţia nemotivării recursului conf. Art. 306 pct.1 C. proc. civ., solicit ca această excepţie să nu fie reţinută, deoarece prin cererea de recurs depusă în termen legal, am înţeles să motivez şi recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1441 din 04 Mai 2010 conf. art. 303 pct. 1, C.proc. civ., afirmaţia făcută “Voi dezvolta motivele, în termenul de recurs, după comunicarea sentinţei civile atacate”, nu trebuie înţeleasă că nu a fost motivată cererea de recurs, pentru că aşa cum am arătat în cererea formulată:

  • Am înţeles să mă adresez instanţei să confirme sau nu dacă potrivit art. 150 pct. (a) din Constituţie în conformitate cu Lege nr 189/1999 art. 1, art. 2, dacă am dreptul de a mă adresa TVR şi Radio România Actualităţi, şi cele două instituţii obligaţia de a da curs solicitărilor mele, pentru a face publică iniţiativa de formare a COMITETULUI DE INIŢIATIVĂ aşa cum este stipulat de Lege 189/1999.
  • De asemenea am arătat că, acest comitet ca să fie credibil, trebuie constituit la nivel de ţară, ori acest lucru nu se poate realiza decât cu ajutorul celor două instituţii amintite, care au refuzat în repetate rânduri să de-a curs acestei iniţiative, mai mult TVR a înţeles că nu merit niciun răspuns la această solicitare.

Dacă pârâtele, înţeleg să ridice şi alte excepţii, las la aprecierea instanţei să se pronunţe asupra lor.

Faţă de cele arătate instanţa de fond un a specificat în momentul când a făcut trimitere la art. 4 alin. (2) din Lege 41/1994, în ce mod cele două instituţii nu ar fi respectat principiile ordinii constituţionale, dacă dau curs şi se implică ca instituţii puplice în mediatizarea cestei iniţiative, în ce fel participarea cetăţenilor în mod real la dezbaterea şi elaborarea Constituţiei, conform principiilor democraţiei ar fi tulburat principiile ordinii constituţionale invocate de către instanţă?

Motivarea instanţei, în cazul pârâtei Societatea Română de Televiziune este total nefondată, interpretarea dată de instanţă este contrară legilor în vigoare considerând că refuzul pârâtei de a emite un răspuns “...în cazul pârâtei Societatea Română de Televiziune, care nu a emis un răspuns faţă de solicitarea reclamantului, nici nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004...”, nu este un refuz nejustificat.

Faţă de motivarea instanţei fac următoarele consideraţii: Actuala lege a contenciosului administrativ modificată prin Legea nr. 262/2007, prin art. 2 alin. 2 din lege (rămas nemodificat), art. 2 alin. 1 lit. h) şi lit. i) include şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde în termenul legal, fiind asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a plângerii prealabile.

Prin art. 1 coroborat cu art. 2 alin. 2 din actuala lege a contenciosului administrativ, sintagma, “nesoluţionarea în termen legal”, care a înlocuit sintagma “refuz nejustificat” din vechea reglementare, este asimilată refuzului nejustificat.

În contextul celor prezentate mai sus, în literatura de specialitate1 , s-a exprimat opinia, în sensul căreia, nesoluţionarea în termen legal al unei cereri semnifică atât refuzul nejustificat de a soluţiona cererea, cât şi tăcerea administraţiei, distincţia dintre cele două noţiuni fiind exprimată atât prin constituţia orginară cât şi prin sintagma “nesoluţionare”.

Nesoluţionarea în termenul nelegal al cererii, refuzul nejustificat semnifică voinţa autorităţii publice de a nu rezolva cererea, exprimată explicit prin exces de putere, putându-se acredita în acest caz ideea lipsei actului administrativ.

După cum judicios s-a afirmat2 , vorbim despre tăcere atunci când autoritatea administrativă pârâtă nu face nicio comunicare (cazul TVR) către petiţionar şi vorbim despre refuz nejustificat (cazul Radio România Actualităţi) atunci când petiţionarului i se aduce la cunoştinţă în mod expres decizia negativă a autorităţii publice în cauză. (consideraţii preluate din Oliviu Puie Recursul administrativ şi jurisdicţional p. 127-130)

Cele două pârâte, prin caracterul public pe care îl au, sunt obligate să de-a curs acestei iniţiative, pentru că, comitetul de iniţiativă trebuie lărgit la nivelul ţării, acest lucru nu se poate realiza decât cu ajutorul celor două instituţii publice, care trebuie să fie în slujba cetăţenilor şi nu a unor grupuri de interese.

*    *    *    

Faţă de afirmaţia făcută mai sus la adresa pârâtelor înţeleg să ridic, EXCEPŢIA DE NECONSTITUŢIONALITATE, a art. 19 din LEGE nr. 41 din 17 iunie 1994 (**republicată**)(*actualizată*), articol prin care se desemnează membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune.

Consider că prin desemnarea Consiliului de administraţie a celor două pârâte pe criterii politice, aduce un grav prejudiciu libertăţii de opinie a celor două instituţii, care astfel nu pot fi echidistante şi imparţiale, intrând în contradicţie cu art. 3 al aceleiaşi legi nemaiputându-se achita de obligaţia de a asigura libera exprimare a ideilor şi opiniilor, libera comunicare a informaţiilor, precum şi informarea corectă a opiniei publice. Mai mult prin această desemnare pe criterii politice aduce o gravă încălcare a drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţie la art. 30 Libertatea de exprimare şi art. 31 Dreptul la informaţie.

Numirea politică a Consiliului de administraţie al celor două pârâte, stipulată prin art. 19, din Lege 41 /17.05.1994 republicată, actualizată, este neconstituţională, contravine art. 31 pct. 5, - Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome (vezi: AUTONÓM, -Ă, autonomi, -e, adj. Care se bucură de autonomie. Care este liber, care nu depinde de nimeni. [Pr.: a-u-] - Din fr. autonome, lat. autonomus.. Dex 98), or prin desemnarea pe criterii politice, cele două instituţii depind de bunăvoinţa celor de la putere, acel Consiliu de administraţie nu are cum să fie imparţial, având în vedere natura subiectivă a omului, nu trebuie să garanteze dreptul la antenă numai grupurilor sociale şi politice importante, având în vedere caracterul public pe care îl au cele două instituţii.

Necesitatea, reiese şi din trecutul celor două pârâte:

  • Perioada comunistă — propagandă puternică de partid şi cultul personalităţi;
  • În prezent — tăcere absolută în a educa populaţia despre drepturile ce le conferă sistemul democratic, manipulare făcută de partide în scopuri de grup şi nu de interes naţional.

De altfel refuzul celor două pârâte de a da curs solicitări mele legitime de a mediatiza această acţiune legală este în legătură directă cu art. 19 din legea mai sus menţionată, cu atât mai mult că am prezentat celor două pârâte şi tabele cu semnături ale cetăţenilor care doresc ca această acţiune să fie cunoscută la nivel naţional.

Controlul parlamentar, trebuie exercitat prin legi de funcţionare, nu prin desemnarea Consiliului de administraţie, cum tot prin legi de funcţionare trebuie să reglementeze şi activitatea celorlalte instituţii, nu trebuie să intervină prin numiri abuzive prin care să se preia controlul acelor instituţii, aşa cum am mai afirmat controlul trebuie să se manifeste prin cadru legislativ.

Faţă de cele arătate mai sus, sper că instanţa prin opinia sa va susţine acest demers de interes public, va completa această solicitare a mea pe care o fac în baza art. 29 pct. (4) din LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (**republicată**)(*actualizată*) — (Alin. (4) al art. 29 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 177 din 28 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 4 octombrie 2010).

*    *    *    

Temeiul de drept invocat de instanţă, că nu îndeplinesc condiţiile art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 nu este legal, omiţând să facă trimitere la Legea 262/2007 care a modificat Legea 554/2004, unde:

  • alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 262 din 19 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 30 iulie 2007,
  • alin. (1^2) al art. 8 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 262 din 19 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 30 iulie 2007, care prevede “(1^2) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), acţiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2)”,
  • de asemenea art. 18 din Legea 554/2004 aşa cum a fost ea modificată de Legea 262/2007 “(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.”. Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 262 din 19 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 30 iulie 2007.

Faţă de cele arătate, instanţa avea cadru legal instituit de Legea 554/2004 aşa cum a fost ea modificată de Legea 262/2007 să oblige cele două instituţii publice “să efectueze o anumită acţiune administrativă”.

Reiese fără putinţă de tăgadă că, considerentele hotărârii judecătoreşti nu sânt pertinente, complete, întemeiate, convingătoare şi accesibile. Dacă instanţa consideră că argumentele invocate de mine sunt pertinente, pe fondul cauzei motivez cu următoarele:

Nimeni nu a început cu propria gândire, fiecare dintre noi la timpul său s-a confruntat cu stări de fapt ale cunoaşterii diferite, pe care le analizează cu trecutul şi face o analiză dacă mai sunt actuale acele stări de fapt. Faţă de acestă afirmaţie făcută, clasa politică în condiţiile actuale de democraţie la care toţi facem trimitere, consider că este anacronică, produce instabilitate socială, nu este în stare să reprezinte interesele societăţi.

Dovada a acestor afirmaţii stă evoluţia societăţi noastre, care a fost condusă de toate formaţiunile politice existente, care au demonstrat că nu sunt capabile să dorească binele comun, a primat numai interesul de grup. Mai mult, s-a dovedit că şi partidul unic nu este de actualitate, acesta ducând la dictatură.

Dacă, democraţia presupune prerogativele cu care naţiunea mandatează în mod limitativ puterea să le exercite, aceşti termeni trebuie stabiliţi de societate şi acceptaţi de putere. Deci iniţiativa de revizuire a constituţiei trebuie să plece de la cetăţeni, nu de la un grup de oameni subiectivi, care nu au cum să cuprindă toate aspectele din viaţa reală, fără o consultare şi participare cât mai largă a populaţiei.

De fapt ce vrem noi? Vrem să domnească întra-devăr LEGEA, vrem ca ea să fie unitară, iar cei care conduc destinele societăţi să fie răspunzători pentru deciziile lor, nu prin răspundere politică.

Clasa politică, consideraţi că are voinţa necesară pentru a înfăptui separarea puterilor în stat? Nu cred că acest lucru se va întâmpla, pentru că nu există în primul rând voinţă şi în al doilea rând consens în rândul clasei politice. Această separare a puterilor în stat numai de la cetăţeni poate să vină, fără amestec politic, de aceea pârâtele, trebuie să fie de partea cetăţenilor, să sprijine această acţiune.

Pentru ca justiţia să fie întra-devăr independentă, să se supună numai legilor, PREŞEDINŢI DE TRIBUNALE, CURTE DE APEL, PRIM-PROCUROR, CURTE CONSTITUŢIONALĂ etc., trebuie aleşi de către populaţie, nu numiţi pe criteri politice, numai atunci poate exista certitudinea că legea se va respecta şi aplica unitar, magistratul nu va mai depinde de bunăvoinţa nu ştiu cărui politician, realegerea lui depinde în aceste condiţi, numai de activitatea pe care o prestează în slujba legi şi observarea de către cetăţeni.

Consultarea cetăţenilor este o activitate complexă care se realizează prin diferite modalităţi, care se regăsesc în cuprinsul a cel puţin nouă acte normative, care îngreunează substanţial demersul de clasificare şi informare şi face analiza destul de dificilă. LEGE nr. 52 din 21 ianuarie 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, asigură într-o anumită măsură participarea cetăţenilor la procesul de elaborare a actelor normative, precum şi participare la luarea deciziilor, deoarece în teritoriu acest lucru nu se întâmplă, cultura cetăţenilor este scăzută în acest sens. Consultarea prin forumuri pe internet, limitează în mod drastic participarea cetăţenilor la dezbateri, mai ales în zona rurală, aceste dezbateri trebuie iniţiate la nivelul comunelor şi oraşelor de către autorităţile locale, lucru care în realitate nu are loc.

Faţă de cele relatate mai sus, consider că sunt suficiente motive pentru ca instanţa de recurs să de-a curs solicitării mele legitime, de a obliga pe cele două pârâte să mediatizeze această acţiune, este foarte important ca acest COMITET DE INIŢIATIVĂ să se constituie la nivel de ţară, pentru că astfel se va realiza o dezbatere reală şi concretă a legii fundamentale, nu va fi ceva fictiv, demnitatea persoanei care este un drept fundamental, datorită politicilor duse de către toate formaţiunile politice care au trecut pe la guvernare, a scăzut în mod dramatic datorită sărăciei în care ne-au aruncat politicieni, care aşa cum am mai afirmat, nu trebuie să facă numiri în funcţii publice importante, ei trebuie să facă legi în spiritul Constituţiei prin care să controleze activitatea celorlalte structuri ale statului, şi nu în ultimul rănd să respecte ei LEGEA.



BRĂBETE TEERU VALERIU